NOUL JEEP GRAND CHEROKEE TRAILHAWK

01 June 2017

file

Jeep a introdus numele Trailhawk odată cu prototipul Grand Cherokee expus pentru prima dată în 2012, la Easter Jeep Safari în Moab, Utah. Scopul acestuia era de a oferi un aspect unic, mai spartan, împreună cu o suită de sisteme care să mărească potențialul 4×4 în condiții de off-road. Astăzi, atributul Trailhawk echipează gama Grand Cherokee.

Numele Trailhawk a intrat oficial în producție în 2013, odată cu lansarea noului Jeep Cherokee, și caracterizează cea mai capabilă versiune a noului SUV de mărime medie, fiind apoi preluat și de Renegade, SUV-ul compact lansat în 2014. Astăzi, numele Trailhawk completează gama Grand Cherokee, adăugând o a șasea versiune gamei Grand Cherokee la nivelele de echipare deja existente – Laredo, Limited, Overland, Summit și SRT.

La exterior, echiparea Trailhawk se remarcă prin calandrul redesenat și grila Jeep cu șapte sloturi, jantele unicat Trailhawk de 18 inch cu anvelope de off-road Goodyear Adventure ranforsate cu Kevlar. Aspectul exterior este completat de emblemele Trailhawk și Trail Rated cu accente roșii, tratament anti-reflexie pentru capotă și oglinzi laterale, plus accente Neutral Gray pentru plafon. Scutul pentru motor este oferit ca dotare standard, în timp ce, opțional, modelul poate fi dotat cu bare de amarare Mopar Rock pentru extra protecție pe traseele extreme de off-road.

Performanța Trail RatedÒ a fost atent testată în următoarele categorii:

  • TRACȚIUNE: tracțiunea Trail-Rated ajută la menținerea unei înaintări constante și controlate în condiții de zăpadă, gheață, nisip și noroi.
  • TRECEREA PRIN VAD DE APĂ: izolații suplimentare instalație electrică și de structură, prize de aer situate în partea superioară pentru o trecere ușoară prin apă.
  • MANEVRABILITATE: direcție precisă și ampatament optimizat pentru navigare de top în orice condiții.
  • ARTICULARE: când una sau mai multe roți nu mai sunt în contact cu solul sistemul 4×4 ajută celelalte roți să mențină contact cu solul, facilitând astfel înaintarea.
  • GARDA LA SOL: unghiuri optime de atac, trecere și degajare pentru o deplasare facilă peste bușteni, pietre și teren accidentat.

La interior, modelele Trailhawk dispun de un interior exclusiv Black, cu scaune tapițate cu piele și piele întoarsă plus cusături contrastante de culoare roșie prezente pe scaune, uși și consola centrală, inserții Piano Black și finisaje Gun Metal. O emblemă Trailhawk situată pe volan completează interiorul noului nivel de echipare Trailhawk. Tot ca dotare standard, sistemul de infotainment Uconnect, cu display de 8,4 inch, ce afișează informații relevante despre capacitatea 4×4 a modelului, gradul de articulare al roților, înălțimea suspensiei și modurile 4×4 sau Selec-Terrain.

Modelele Grand Cherokee Trailhawk sunt echipate cu o suită de dotări standard, pentru un comportament exemplar în condiții de off-road. Acestea includ suspensia pneumatica Quadra-Lift – ajustată special pentru versiunea Trailhawk – pentru un grad crescut de articulare și o cursă mai generoasă a suspensiei, precum și sistemul Selec-Speed Control cu Hill-Ascent și Descent Control care permite șoferului să modifice valoarea vitezei de urcare sau coborâre și să o mențină constantă în pantă sau în rampă (prin acționarea padelelor de pe volan), fără să fie nevoie de apăsarea accelarației sau a pedalei de frână.

Legendara afinitate 4×4 Jeep este garantată de sistemul Quadra-Drive II, bazat pe un diferențial electronic cu alunecare limitată ELSD: sistemul detectează instantaneu orice alunecare a anvelopelor și distribuie subtil cuplul către roțile cu aderența. În unele cazuri, autovehiculul va anticipa situațiile cu aderență redusă și va face ajustările necesare pentru a limita sau elimina proactiv derapajele.

Unghiul de atac pentru Jeep Grand Cherokee este de 29,8 grade, cel de trecere este de 27,1 grade iar cel de degajare este de 22,8 grade. Modelele Grand Cherokee Trailhawk oferă o gardă la sol de până la 27,4 cm.

Grand Cherokee Trailhawk poate fi propulsat fie de un motor diesel Multijet II de 3 litri cu 250 de cai putere, de un V6 benzină, de 3,6 litri și 286 de cai putere sau de un V8 benzină, de 5,7 litri cu 352 de cai putere, cuplate la o transmisie automată cu opt rapoarte. Disponibil pentru precomandă.